Magie de Crăciun

MDL0.00

Sinopsis

„Magie de Crăciun”

Crăciunul este un tărâm magic pentru fiecare copil, dar și pentru adulții care nu au uitat să viseze, să spere și să creadă în povești.

”Magie de Crăciun ” este o poveste despre puterea magică de a readuce iubirea în suflet și lumina în viața fiecăruia dintre noi. Spectacolul ne transpune în feeria sărbătorilor de iarnă şi în lumea copilăriei, de unde nu lipsesc emoțiile, visurile, speranța și credința în Moș Crăciun.

Spectacolul ne prezintă o familie care se confruntă cu mari dificultăți și, deși ajunsă în impas, acești oameni necăjiți demonstrează că nimeni și nimic nu este în stare să le ia cele mai de preț comori – sufletul și dragostea. 

Într-o lume în care suntem obișnuiți să primim, Moșul care vine în cel mai nou spectacol realizat la Teatrul ”Luceafărul” nu aduce doar cadouri, ci ne învață să fim mai buni și mai darnici. Ne vom convinge odată în plus că, deși credința este cea care ne apropie de o minune, numai prin faptă și cu participare, minunea se poate săvârși.

Regie  Ion Jitari

Costume  Stela Verebceanu

Scenografie  Adrian  Suruceanu

Distribuție:

Mama – Vitalia Grigoriu

Tata –  Ion Jitari

Fiica – Rodica Mereuță 

Fiul –  Ion Prisăcara 

Vecinul – Oleg Lungu, Gigi Tabarcea

Moșul – Victor Triboi

Category: Poveste