1946 — imaginea 2

1946

Documentardupă „Cartea Foametei” de Larisa Turea

Program

Despre

Ce putem învăța din trecut?

Putem învăța să recunoaștem și să acceptăm eșecurile și greșelile unui individ, a unui grup, a unui neam. Mai putem învăța să vorbim despre evenimente istorice și să le evităm pe cele dureroase pentru individ, pentru grup sau pentru neam.

Dar de cât timp avem nevoie pentru a însuși lecția? La această întrebare căutăm răspunsul în spectacolul de teatru documentar „1946” în regia lui Slava Sambriș, după „Cartea Foametei” de Larisa Turea.

Întâi de toate, despre foametea din ’46-’47, astăzi încă se cunosc foarte puține lucruri. Or, schimbările de mentalitate și frica inoculate în acei ani ne țin în loc, au devenit parte din codul nostru genetic și din sistemul nostru de valori, au rămas ca o traumă pe care am decis să o transmitem din generație în generație, și să continuăm existența în teroare și umilință.

Pornind de la mărturiile din volumul „Cartea foametei” și de la interviurile realizate de echipa Teatrului „Luceafărul” am decis să facem un spectacol de teatru documentar despre acei ani cumpliți și să fim vocea unei generații pierdute din cărțile de istorie, lipsite de dreptul la replică, lipsite de elementarul drept la existență.

Ne-am propus să vorbim despre acest eveniment istoric în speranța să înțelegem cum ne-a afectat și să-i urmărim consecințele în prezent. Pentru a înțelege cum să nu repetăm greșelile comise în trecut, cum să recunoaștem o pagină neagră din istoria noastră și cum să învățăm să conviețuim în armonie cu toate minoritățile naționale cuprinse în acest spațiu mic.

Autor
după „Cartea Foametei” de Larisa Turea
Regia
Slava Sambriș
Genul
Documentar
Durată
100 minute
Vârsta
12+

Distribuția

Creație

  1. Regia

    Slava Sambriș
  2. Scenografia

    Adrian Suruceanu
  3. Univers sonor

    Dumitru Seretinean
Rezervă bilete

Analiza vizitelor

Cu acordul tău, analizăm cum este folosit site-ul pentru a-l îmbunătăți. Poți refuza și poți retrage acordul oricând.

Politica de cookie-uri
Teatrul Republican „Luceafărul”