Regia Slava Sambriș

Costume  Cristina Plăcintă

Scenografia Adrian Suruceanu

Distribuția

Ivan   Victor Triboi

Ilonca   Rodica Mereuță

Mihaly   Ion Jitari

Irma   Dorina Tătaru

Illeș   Valentin Munteanu

Sinopsis
Atenție! Spectacolul conține un limbaj licențios +18

”Flori de mină” este un spectacol tulburător, a cărui acțiune (care se desfășoară în Ținutul Secuiesc, România, ”… între munții ăștia frumoși…”) pare desprinsă din tabloul obscur al zilei de azi – situația din satele și orașele noastre. Textul reprezintă o descifrare excelentă a realității cu care ne confruntăm, o realitate în care lumina de la capătul minei refuză să se arate. Și totuși, în pofida frustrărilor și a destinelor nenorocite pe care ni le developează dramaturgul, ”Flori de mină” nu este un spectacol sumbru și acest lucru se datorează textului care poartă amprenta unui umor specific zonei. Un umor amar, şocant  și chiar poetic pe  alocuri, care este plasat la limita dintre normalitate şi nebunie, ca și viața protagoniștilor de altfel. Limbajul de care face uz dramaturgul este de o virulenţă eliberatoare, autentic, familiar nouă.

Spectacolul este conceput fără pauză,unde acțiunea se desfășoară într-o singură cameră, cu 6 personaje aflate într-o permanentă mobilitate (TATĂL, zăcând în camera alăturată, nu apare niciodată; IVÁN, fiul lui, care ajunge la detestarea părintelui adulat înainte de închiderea minelor; ILONKA, sora vitregă a lui Iván, ambii în aşteptarea somnului de veci al părintelui şi, implicit, al refacerii vieţilor lor din puţinul pe care credeau că-l vor moşteni; MIHÁLY, doctorul devenit alcoolic de neputinţa de a se “salva” de cangrena satului muribund; IRMA, vecina lui Iván, care-şi face drum adesea în casa acestuia, cu neuitatele compoturi la borcan, ofrande în numele iubirii visate şi ILLÉS, soţul Irmei, ce se aruncă în valul sinucigaş atunci când înţelege că a devenit o piedică în calea fericirii soției). Decăderea socio-familială şi climatul descris pot fi asemănate cu cele cehoviene (femeile, doctorul se agaţă de speranţa unui mâine mai bun la oraş, ceea ce la cele “trei surori” ale lui Cehov însemna Moscova).